Textul acesta este departe de a fi unul autobiografic exclusiv deci nu este doar despre mine, ci despre și pentru cei care s-ar proiecta aici.
Am să încerc să-mi rezum anul..grea încercare, știu.
Am fotografiat (aproape) tot ce am
găsit și am căutat..sau nu am căutat (mai puțin). Spontaneitatea este ceva firesc,
admirabil și benefic, dar care personal
mi se intamplă rar. Astfel, am încercat
să opresc infinitezimal timpul în loc. Bineînțeles că timpul și-a
păstrat identitatea intactă, aceea de iluzie.
Deci nu mi-a ieșit ce-mi propusesem cu timpul decât la un nivel iluzoriu,
chiar infinitezimală fiind oprirea, dar
voi continua.... să fotografiez.Voi lăsa libertate timpului să
continue să facă
ce știe mai bine, adică să treacă.
Am încercat să
deprind a juca mai bine jocurile sociale, dar
teatrul m-a surprins în postura de actor mai puțin talentat. Să
mai exersez sau.... eu știu ?
Am continuat și continui să fiu fascinată de știință și scris cunoscând și acceptând totodată o parte din limitările științei, destule: nu poate explica chiar orice cu rigorile ei.
Am continuat și continui să fiu fascinată de știință și scris cunoscând și acceptând totodată o parte din limitările științei, destule: nu poate explica chiar orice cu rigorile ei.
Mai fascinată
și mai curioasă am devenit despre creierul uman,
al meu mi-e cel mai bun prieten, totul (nu suprageneralizez, crede-mă).
Pentru tine e la fel?
Am mai aflat și
experimentat că opiniile se pot schimba în funcție de persoana de influență de la momentul prim la momentul secund, depinde de cine se învârte în cerc.
Care cerc? Cel social.
Multe altele despre preferențialitate
și drepturi, despre reguli enigmatice sau reguli scrise și încălcate.. eventual chiar de cine le-a
scris, nu-i așa?
Furtuna din paharul cu apă devine ușor taifun și invers.
Cum cine mă cunoaște știe deja, continui să fiu
interesată atât de subiecte de interes general
cât și de subiecte de neinteres majoritar.
Acestea din urmă sunt chiar de un neimaginabil interes pentru mine.
Cine știe,
poate descopăr ceva nou în secolul acesta până-n care pare-se că s-a descoperit
totul.
Aaa, și umorul,
desigur! Nu sunt sigură
cărei
categorii mai sus menționate
aparține, dar nici
nu prea contează.
Dincolo de clișeu, anul acesta cred că am fost cel mai mult eu însămi. Am trăit în armonii și dizarmonii, candoare, zâmbete și tristețe. Totul succesiv, la momentul său- cel mai potrivit sau nu chiar. Aici nu m-am autoironizat.
Cum le-am echilibrat
(oarecum) într-un final (pentru a și
scrie aici despre asta)?
Mărturisesc că prea bine nu prea știu.
Oricum, a fost un an
plin de nuanţe. Să mai fie!
Tu?