Finalul este început 1

Textul acesta este departe de a fi unul autobiografic exclusiv deci nu este doar despre mine, ci despre și pentru cei care s-ar proiecta aici.

Am să încerc să-mi rezum anul..grea încercare, știu.

Am fotografiat (aproape) tot ce am găsit și am căutat..sau nu am căutat (mai puțin). Spontaneitatea este ceva firesc, admirabil și benefic, dar care personal mi se intamplă rar. Astfel, am încercat să opresc infinitezimal timpul în loc. Bineînțeles că timpul și-a păstrat identitatea intactă, aceea de iluzie. 

Deci nu mi-a ieșit ce-mi propusesem cu timpul decât la un nivel iluzoriu, chiar infinitezimală fiind oprirea, dar voi continua.... să fotografiez.Voi lăsa libertate timpului să continue să facă ce știe mai bine, adică să treacă. 

Am încercat să deprind a juca mai bine jocurile sociale, dar teatrul m-a surprins în postura de actor mai puțin talentat. Să mai exersez sau.... eu știu ? 

Am continuat și continui să fiu fascinată de știință și scris cunoscând și acceptând totodată o parte din limitările științei, destule: nu poate explica chiar orice cu rigorile ei.

Mai fascinată și mai curioasă am devenit despre creierul uman, al meu mi-e cel mai bun prieten, totul (nu suprageneralizez, crede-mă).

Pentru tine e la fel?

Am mai aflat și experimentat că opiniile se pot schimba în funcție de persoana de influență de la momentul prim la momentul secund, depinde de cine se învârte în cerc. 

Care cerc? Cel social. 

Multe altele despre preferențialitate și drepturi, despre reguli enigmatice sau reguli scrise și încălcate.. eventual chiar de cine le-a scris, nu-i așa?

Furtuna din paharul cu apă devine ușor taifun și invers.

 

Cum cine mă cunoaște știe deja, continui să fiu interesată atât de subiecte de interes general cât și de subiecte de neinteres majoritar. Acestea din urmă sunt chiar de un neimaginabil interes pentru mine. 

Cine știe, poate descopăr ceva nou în secolul acesta până-n care pare-se că s-a descoperit totul.

Aaa, și umorul, desigur! Nu sunt sigură cărei categorii mai sus menționate aparține, dar nici nu prea contează.

Dincolo de clișeu, anul acesta cred că am fost cel mai mult eu însămi. Am trăit în armonii și dizarmonii, candoare, zâmbete și tristețe. Totul succesiv, la momentul său- cel mai potrivit sau nu chiar. Aici nu m-am autoironizat.

Cum le-am echilibrat (oarecum) într-un final (pentru a și scrie aici despre asta)?

Mărturisesc că prea bine nu prea știu.

Mai  știi despre autoacceptare?
Ce voi face-n 2018 ? Probabil voi descoperi pe parcurs.

Oricum, a fost un an plin de nuanţe. Să mai fie!

Tu?