Sănătatea mintală, cercetare și fotografie

  Fără nicio legătură cu Franz Kafka. Nu m-am  metamorfozat  într-o gândac ca-n ilustra nuvel ă  kafkian ă . Creează circumstanțe și momente pozitive în viața ta. Savurează-le! Cele negative sunt inerente, oricum. Aceasta nu este nicidecum o pagină de jurnal de călătorie. Sunt, nici mai mult, nici mai puțin, decât impresii personale pe care vreau să le împărtășesc cu ține. Le-aș fi scris oricum. * Ora 7.45.Ies din casă. Mă înseninează crepusculul (da, ai citit corect) și răcoarea  de-afară. Soarele încă nu era vizibil. Am avut să-i simt razele molatice de toamna în cele 2 zile (eu le-am resimțit cu agresivitatea verii, dar nu detaliez.. nu  este scopul acestor rânduri senzațiile, eventual paresteziile mele termice). Chiar te voi lasă pe ține să "ghicești" traseul. A fost despre clipocit de ape si cus de parc-ar sta pe loc Case Transilvane Priveli ș ti de la balcon Lumini stradale nocturne și liniște cum nu mai toamna auzi. Soare  și  reliefuri Cețuri și păduri Întuneric Lumin

  Să uităm numai puțin de Viktor Frankl! Merg pe raza ghimpată a soarelui ca să te-ntâlnesc deși nu știu dacă e ști la capăt sau pe drum. Pe drum se poate întâmpla orice, oricum. Tu mă cunoști bine. Dar eu? Mi-ai tras inima în fire micronice de aur. Strălucesc nefiresc de la atâta preţiozitate. M-aşez între doi ghimpi la capăt și vizualizez nemurirea. Nu-i atât de grozavă, în orice caz.   O aglomerare de particule fără substanţă, dew vieți trăite la-ntâmplare, câteva cu sens și imaginării colective. Fără visuri, speranțe, așteptări. Se ciocnesc fără sens. Creiere care nu mai nasc sinapse.   Viitorul nu mai există și nici timpul. Mă plictisesc în plictiseală finalului care nu mai există. Dar tu nu ești nesfârșit. Ești un continuu.

Acest articol va fi despre iluzia (da, îndrăznesc să spun că este o iluzie, de multe ori) de a fi ocupat și despre accente narcisico-histrionice pe care nu le voi documenta aici. Mai spun, cum au mai spus-o și alţîi înaintea mea, că să înveţi să spui "nu" este o condiţie esaenţială, chiar identitară în viaţă.  Unii oameni se declară a fi atât de ocupați încât nu-și mai exercită nici acțiunile cu care la un moment dat mai mult s-au auto-ocupat. Cu ce alegi să-ți ocupi timpul prețios din singură viață pe care o ai? Alegi sau îi lași pe altcineva să o facă în locul tău? Dacă o faci tu mergi până la capăt în deciziile luate de tine? Adică le respecți însemnând că te autorespecti mai întâi pe ține? Nedorind să țîn acum vreun discurs cutenta moralistă, voi continuă cu câteva observaţîi din viața mea cea de toate zilele. „ Nu am timp!” este exclamaţia din minteași din vocile celor mai mulți dintre noi. Aici există și câteva variaţiuni cu subînţeles sau subtile:nu am timp dar mi