Treceți la conținutul principal

Competiţie. Până când şi cu cine?


Ce este competiţia ?

Dex  defineşte competiţia astfel:
Concurs, întrecere care se desfăşoară în mai multe etape, o perioada mai lungă de timp, pentru obţinerea unui titlu.

In lumea umana ne gândim deja la concursuri, evaluări naţionale, olimpiade, promovare la job etc.

Este competitivitatea  periculoasă şi nu trebuie încurajatată  în şcoli şi la locul de muncă sau este un factor motivator esenţial al succesului, chiar al supravieţuirii ?

Poate exista o concurenţă bună sau rea ?
Persoanele care sunt extrem de competitive persistă de obicei până când ating obiectivele dorite, nu renunţă uşor. Fac tot ce este nevoie pentru a câştiga şi apoi pentru a-şi menţine statusul.
Ce trasaturi au persoanele ?
Ce efecte există ?
Mai multe, în referinţe.

Deci indiferent de tipul competiţiei există acelaşi scop: a ieşi învingător printre ceilalţi, a obţine o recompensă, ceea ce-ti aduce sentimentul  valorii proprii, iţi creşte stima de sine.
Altădată vom vedea şi cat (nu)este de importantă stima de sine.

Teoria comparării sociale încearcă să explice competitivitatea.
Compararea socială - tendinţa de autoevaluare prin compararea cu alte persoane - este o sursă importantă de comportament competitiv, arată unele studii.
În referinţe se găseşte unul dintre ele.

Pentru ce anume este apreciat câştigătorul?  
Pentru ceea ce a fost capabil să facă, pentru rezultatele obtinute (după un antrenament constant în primul rând cu sine şi cu efort, de cele mai multe ori) ?

Totuşi eşti valoros, apreciat pentru că ai făcut ceva la nivel foarte înalt ?  Dacă nu învingi înseamnă opusul, că eşti un.. învins, un ratat şi alte etichete asemănătoare cu un conţinut si urmări terifiante ? Că nu eşti valoros.. ca om ?

Îşi au şi învingătorii etichetele lor (ex. vanitoşi etc.), însă acestea nu prea  crează o devalorizare socială deci a sinelui.


M-am jucat puţin cu unele din gândurile iraţionale răspândite care acompaniază frecvent aceste momente de glorie, succes sau dimpotrivă, de scufundare, uneori fără ieşire (şi acesta este tot un gând iraţional care se transpune în emoţii pe care cred că mulţi le-am simţit cel puţin la un moment dat în viaţă). 


Deci cum gestionezi eşecul sau ceea ce altii numesc eşec ?

Ce alte mize mai are compeiţia, cu excepţia câştigului ?
De ce abilităţi este nevoie pentru atingerea scopului ?
·        muncă susţinută
·        dezvoltarea unei rutine de lucru
·        autodisciplină
benefice în orice situaţie.
La care se adaugă dezvoltarea abilităţilor de autocontrol, de a înlătura distractorii care nu fac obiectul pregătirii acerbe pentru competiţie.

Ce se întâmplă cu ceea ce nu faci pentru că te pregăteşti susţinut pentru competiţie ?

În acest caz putem vorbi despre posibilele efecte negative ale competiţiei după cum percepe competitorul situaţia.

Ce ai nevoie să faci şi nu faci pentru că dedici (aproape) tot timpul pregătirii pentru competiţie ?

Concurenţa poate fi pozitivă sau negativă în termeni ai dezvoltării, în funcţie de modul în care experienţele sunt percepute şi de modul în care sunt concepute concursurile.
Mai multe, în referinţe.

Oare putem vorbi despre a te învinge pe tine însuţi ?
Pentru a fi învingător într-o competiţie te învingi puţin şi pe tine însuţi, anumite laturi din tine ?

Unele persoane declară că lupta pentru a învinge este una mai întâi cu sine.
Cum e pentru tine ?

La ce ai renunţat/ ce ai amânat în viaţa ta pentru victorie şi cum resimţi în prezent efectele ?

Ce anume ai vrut/vrei  să substitui/ compensezi prin a deveni  Mare ?

Constat că acesta a fost un articol mai concentrat decât de obicei, mai ales prin natura întrebărilor. Ceva m-a făcut să nu-l transform în două articole. 

Nu ştiu ce.... poate faptul că rezonez cu aspecte de mai sus.
Ce-ţi este şi cu subiectivitatea uneori !

Crezi şi tu că


?

Referinţe :

http://www.huffingtonpost.com/ric-drasin/competition-in-life_b_10864736.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rolul culorii în mediile pentru promovarea sănătății 1

  Puțină biologie… teoria fără de care practica nu ar fi posibilă Culoarea este o parte a prcesului percepției din mediul înconjurător în funcţie de diferenţele de lungimi de undă ale luminii. Culoarea este percepută de ochi și interpretată de creier. Perceperea culorii este un proces complicat care implică atributele sursei de lumină, textura suprafețelor și interpretări neurologice. Lumina se reflectă pe suprafețe și transmite un răspuns electrochimic la ochi, care se traduce în culoare în creier. Sunt suprafețe colorate diferite separate printr-un model diferit de semnale neuronale care sunt generate de receptorii de culoare din retina ochiului. Culoarea este un factor fundamental în designul de mediu.  Oamenii consideră adesea răspunsul la culoare ca fiind instinctiv și simplu, dar implică o interacțiune foarte complexă între lumina, ochi și creier. Rolul culorii este important nu doar pentru că influenţează aspectele estetice şi tehnice alemediilor create de om, dar afect...

Cum vezi? Astigmatismul miopic

Astigmatismul este o afecțiune cauzată de defecte subtile în modul în care ochiul tău curbează lumina (un proces numit refracție) care trece la retină, zona sensibilă la lumină din spatele globului ocular. Nervul optic transmite impulsurile nervoase de la retină la creier, care le traduce în vedere. Dacă vederea funcționează corect, corneea și cristalinul din spatele acesteia refractează lumina în retină. Din păcate, imperfecțiunile în curbura corneei sau a cristalinului (sau ambele) pot împiedica focalizarea corectă a imaginilor pe retină. Creierul percepe aceste tulburări oculare ca imagini neclare sau distorsionate. Cercetările sugerează că astigmatismul este cel mai frecvent tip de eroare de refracție atât la copii, cât și la adulții din întreaga lume. Simptome: Simptomele astigmatismului pot include: Vedere încețoșată sau distorsionată( dublă/ neclară) Oboseala ochilor Dureri de cap  vedere dificiă noaptea Oamenii pot avea astigmatism împreună cu alte erori de refracție, cum ...

Auto-terapia

  Intervențiile de sănătate mintală auto-dirijate sunt mai frecvente decât ați putea crede. Multe persoane  folosesc aplicații, cărți și alte strategii de autoajutorare pentru a-și găsi calea către o sănătate mintală mai bună. Este bine sau nu? Nu exist ă un răspuns univoc.  Uneori există acuzații de pseudo-practică..  Dacă ești interesat/ ă , poți parcurge acest articol. autoterapia este o intervenție psihologică informală oferită de tine însuți, fără aportul unui psihoterapeut instruit. Terapia formală a sănătății mintale, sau psihoterapia, se bazează pe relația profesional-client. Această relație este esențială pentru procesul terapeutic și, desigur, lipsesc intervențiile auto-dirijate. Este acesta un factor care ar putea face ca autoterapia să fie ineficient ă . Nu chiar, dar s ă vedem. ceea ce numim autoterapie nu este sinonim sau un înlocuitor pentru psihoterapie. Cu toate acestea, ar putea fi o completare excelentă pentru sprijinul profesional. Tehnici/instr...