Treceți la conținutul principal

Like!

Competiţie. Până când şi cu cine?


Ce este competiţia ?

Dex  defineşte competiţia astfel:
Concurs, întrecere care se desfăşoară în mai multe etape, o perioada mai lungă de timp, pentru obţinerea unui titlu.

In lumea umana ne gândim deja la concursuri, evaluări naţionale, olimpiade, promovare la job etc.

Este competitivitatea  periculoasă şi nu trebuie încurajatată  în şcoli şi la locul de muncă sau este un factor motivator esenţial al succesului, chiar al supravieţuirii ?

Poate exista o concurenţă bună sau rea ?
Persoanele care sunt extrem de competitive persistă de obicei până când ating obiectivele dorite, nu renunţă uşor. Fac tot ce este nevoie pentru a câştiga şi apoi pentru a-şi menţine statusul.
Ce trasaturi au persoanele ?
Ce efecte există ?
Mai multe, în referinţe.

Deci indiferent de tipul competiţiei există acelaşi scop: a ieşi învingător printre ceilalţi, a obţine o recompensă, ceea ce-ti aduce sentimentul  valorii proprii, iţi creşte stima de sine.
Altădată vom vedea şi cat (nu)este de importantă stima de sine.

Teoria comparării sociale încearcă să explice competitivitatea.
Compararea socială - tendinţa de autoevaluare prin compararea cu alte persoane - este o sursă importantă de comportament competitiv, arată unele studii.
În referinţe se găseşte unul dintre ele.

Pentru ce anume este apreciat câştigătorul?  
Pentru ceea ce a fost capabil să facă, pentru rezultatele obtinute (după un antrenament constant în primul rând cu sine şi cu efort, de cele mai multe ori) ?

Totuşi eşti valoros, apreciat pentru că ai făcut ceva la nivel foarte înalt ?  Dacă nu învingi înseamnă opusul, că eşti un.. învins, un ratat şi alte etichete asemănătoare cu un conţinut si urmări terifiante ? Că nu eşti valoros.. ca om ?

Îşi au şi învingătorii etichetele lor (ex. vanitoşi etc.), însă acestea nu prea  crează o devalorizare socială deci a sinelui.


M-am jucat puţin cu unele din gândurile iraţionale răspândite care acompaniază frecvent aceste momente de glorie, succes sau dimpotrivă, de scufundare, uneori fără ieşire (şi acesta este tot un gând iraţional care se transpune în emoţii pe care cred că mulţi le-am simţit cel puţin la un moment dat în viaţă). 


Deci cum gestionezi eşecul sau ceea ce altii numesc eşec ?

Ce alte mize mai are compeiţia, cu excepţia câştigului ?
De ce abilităţi este nevoie pentru atingerea scopului ?
·        muncă susţinută
·        dezvoltarea unei rutine de lucru
·        autodisciplină
benefice în orice situaţie.
La care se adaugă dezvoltarea abilităţilor de autocontrol, de a înlătura distractorii care nu fac obiectul pregătirii acerbe pentru competiţie.

Ce se întâmplă cu ceea ce nu faci pentru că te pregăteşti susţinut pentru competiţie ?

În acest caz putem vorbi despre posibilele efecte negative ale competiţiei după cum percepe competitorul situaţia.

Ce ai nevoie să faci şi nu faci pentru că dedici (aproape) tot timpul pregătirii pentru competiţie ?

Concurenţa poate fi pozitivă sau negativă în termeni ai dezvoltării, în funcţie de modul în care experienţele sunt percepute şi de modul în care sunt concepute concursurile.
Mai multe, în referinţe.

Oare putem vorbi despre a te învinge pe tine însuţi ?
Pentru a fi învingător într-o competiţie te învingi puţin şi pe tine însuţi, anumite laturi din tine ?

Unele persoane declară că lupta pentru a învinge este una mai întâi cu sine.
Cum e pentru tine ?

La ce ai renunţat/ ce ai amânat în viaţa ta pentru victorie şi cum resimţi în prezent efectele ?

Ce anume ai vrut/vrei  să substitui/ compensezi prin a deveni  Mare ?

Constat că acesta a fost un articol mai concentrat decât de obicei, mai ales prin natura întrebărilor. Ceva m-a făcut să nu-l transform în două articole. 

Nu ştiu ce.... poate faptul că rezonez cu aspecte de mai sus.
Ce-ţi este şi cu subiectivitatea uneori !

Crezi şi tu că


?

Referinţe :

http://www.huffingtonpost.com/ric-drasin/competition-in-life_b_10864736.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Odată ca niciodată

Ea vea pantofi mici   ş i   ro ş ii   l ă cui ţ i, de o m ă rime aproximativ ă   cu ce înc ă l ţ a ea de obicei.  Dar num ă rul de la pantofi era un am ă nunt neglijabil, oricum nu un obstacol pentru ce urma s ă   se întâmple. Important ă   era   ocazia   pentru care îi alesese dintr-un magazin f ă r ă   prea multe variante de m ă rimi la ace ş ti pantofi, în orice caz. Nu conta dificultatea de a coborî aproape un etaj cu ei, mai mult împiedicându-se în vârfurile acestor pantofi cam mari, dar   ro ş ii . Culoarea devenea esen ţial ă . Cu atât mai pu ţ in cum ar fi reu ş it s ă   parcurg ă  câ ţ iva metri pe asfalt nu o interesa. S ă   nu mai vorbim despre  urcatul aceluia ş i etaj in virtutea reversibilit ă ţ ii ac ţ iunilor.. din nou nesemnificativ. Ea, cu pantofii ei ro ş ii, era o Dorothy din vr ă jitorul din Oz, în realitate, ce-i drept. Care realitate? A ei ...

Despre ploaie

Aceasta nu este o recenzie a c ă r ţ ii “Despre ploaie” a lui Martin Page, cum poate v-ar sugera titlul, pentru cunoscatori, ci doar parte din efectul ei ş i… al ploii. Ce facem când plou ă ? Ne ascundem, ne retragem, ne ap ă r ă m de ea ? În general, da. Totu ş i, Martin Page este un pasionat de ploaie (poate ş i tu ?). “Nu-mi amintesc prima mea întâlnire cu ploaia. Cred c ă nu mi-a pl ă cut prea tare atingerea ei rece ş i m ă run ţ it ă . Înve ţ i s ă iu be ş ti ploaia a ş a cum înve ţ i s ă iube ş ti vinul: mai întâi te strâmbi c ă s ă pari diferit ş i cu riscul de a nu- ţ i face cunoscute gusturile. C ă orice iubire adev ă rat ă , ea necesit ă inventivitate ş i o anumit ă experien ţă de via ţă . Cu toate, acestea, nu putem spune c ă ploaia ş i vinul ac ţ ioneaz ă la fel asupra psihicului. Ebrietatea cauzata de vin nu are nevoie s ă fie înv ăţ at ă . Be ţ ia ploii li se ofer ă numai celor care o aleg.” Ce faci atunci când plou ă ? (o alegi ?...

Umorul negru nu este totuşi chiar atât de negru

Ţi s-a întâmplat să fii în preajma unei persoane care glumeşte.... macabru? Ce-ai f ă cut atunci?Eşti chiar tu o astfel de persoană şi îţi place să atragi atenţia celorlalţi în modul acesta?   Nu toată lumea poate înţelege o glumă (am mai scris despre asta pe blog) ş i chiar mai pu ț ini pe cele... întunecate . Râzi la glumele sinistre (poate chiar le creezi?), de ex. despre moarte  sau boal ă, sau  cel puţin te fac să zâmbeşti în timp ce ceilalţi tac, sunt  ş oca ţ i sau poate se simt ruşinaţi chiar de faptul că sunt atunci în apropierea ta?  Într-adevăr, uneori, oamenii pot deveni lipsiţi de orice reacţie şi poate chiar jigni ț i de umorul negru .  La mine, reac ţ iile sunt amestecate. Cu toate acestea, dacă te afli printre pu ț inele  persoane care râd în fa ț a macabrului, situaţia nu este chiar atât de.. neagră..  Cum aşa? Noi cercetări sugerează că oamenii care iubesc glumele întunecate au un nivel crescut al i...