Treceți la conținutul principal

.

.

Melancolia 1


Acest articol nu are legătură cu filmul scris şi regizat de Lars von Trier, poate doar prin coincidenţa subiectului şi a numelui,  ci mai degrabă cu diferenţa dintre depresie şi melancolie (dacă există şi cum şi cât ?) şi- ntr- un fel cu cartea  “In Praise of Melancholy and How It Enriches Our Capacity for Creativity” (imboldul inspiraţional) deci legătura ei cu creativitatea.

In Praise of Melancholy and How It Enriches Our Capacity for Creativity” are ca temă principală obsesia pentru fericire, ca subiect manipulat de mass-media, creându-se  astfel industria din spatele fericirii, eliminându-se orice emoţie inconfortabilă cu potenţial revitalizator.

Ce cred despre fericire şi despre ce fel de fericire am scris aici, aici şi aici.

Un alt subiect tratat a fost neacceptarea, toleranţa scăzută pentru emoţiile negative: tristeţe, melancolie.

Ce facem cu acestea ? Le ignorăm ? .. mai dificil. Le negăm ? De cele mai multe ori, crezând că astfel au dispărut…. până la următoarea apariţie.

Ce-ar fi să le transpunem într-un act creativ ? Unii afirmă posibilitatea acestui fapt.
Sunt şi eu de acord sau mai exact am fost mult timp dar nu este nice despre autobiografia proprie acest articol.

Crezi şi tu că accesul la întregul spectru al experienţei umane şi întreaga gamă psihoemotională  a vieţii noastre interioare permit experienţe semnificative ?

Asocierea dintre tulburările mentale şi creativitate a existat demult. Au fost documentate de autobiografiile  personalităţilor creative şi artistice.
De exemplu, Van Gogh scria  într-una din scrisorile sale în care-şi expunea angoasa  mentală că "Se simte că şi cum ar fi rămas legat de mâini şi de picioare în întuneric profund, 

Să revenim la diferenţa dintre depresie şi melancolie (prima parte).

Opinia care mi-a atras atenţia sună în felul următor:  Există o linie fină intre  melancolie şi ceea ce societatea numeşte depresie, este gradul de activitate.
Ambele forme sunt mai mult sau mai puţin despre tristeţe cronică, o anxietate generată de percepţia lumii înconjurătoare . Depresia provoacă apatie, melancolia permite percepţia realităţii anxiogene în moduri noi şi transformarea acesteia/ cel puţin încercarea.


Prima dată când s-a auzit şi scris despre  melacolie a fost odată cu temperamentele  enunţate de Hipocrate, adică foarte demult, în Grecia antică, temperamentul melancolic, fiind unul dintre cele 4 (sanguin, coleric, flegmatic. melancolic ). Melancolicul era considerat analtic, înţelept şi tăcut.  S-a crezut mult timp că temperamentul este baza pe care se formează personalitatea şi este înnăscut.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Selfie

Social media este expresia exhibiționismului nostru. Imaginea și informațiile de pe de profil se schimbă frecvent parcă încercând o perfectizare absolută a momentului prezent. Mai vedem în viitor...  Poate că și dorința de a comunica într-o lume în care nimeni nu te ascultă (mergi la psiholog, psihoterapeut!) un conținut veridic într-o lume a fake-news-urilor și a anonimatului social (excepțiile fac influencerii, desigur) stă la baza acestui tfenomen. Peste decenii, poate va există cineva genial probabil dintr-un post post n post modernism care va explică ce ni se întâmpla acum dincolo de ”studiile” din psihologie absolut critice  cu convingerea că au dreptate. Un fapt clar este că sfera esteticii a ajuns să joace un rol din ce în ce mai important în lumea de astăzi, modelând fiecare aspect al culturii noastre contemporane și al vieții de zi cu zi, de la practicile noastre de consum, la modul în care folosim internetul și întregul stil de viață. Cuvântul anului din ...

Decizia

Vin uneori momentele Acelea .... Acelea, le ştim cu toţii.Pot fi chiar toate, de ce nu?  Atunci când sim ţi  nu ştiu ce în stomac şi devine şi mai clară relaţia dintre minte şi corp.  Atunci când luarea unei decizii se impune cu desăvârşire. Nu suportă amânare, fie şi subiectiv (de fapt, de cele mai multe ori mai întâi subiectiv). O răscruce nu de vânturi, ci de gânduri se prezintă în faţa ochilor  ş i a minţii, de fapt în faţa fiinţei pe de-a-ntregul. O răscruce cu toată ambivalenţa ei de 2 c ă i sau mai multe. Să rămâi pe loc sau să înaintezi şi-n ce fel ? Ce să faci ? Sa  î ncepi cu conceptualizarea  rămasului pe loc  şi  a  înaint ării  şi implica ţii sau s ă   r ă mai indiferent (la tine  însuți )? Acestea sunt întrebările.

Cine ești, cine sunt?

Rândurile de mai jos nu sunt propriu-zis despre (re)găsirea identităţii sau autocunoaştere deşi dacă vrei.... pot fi şi  despre asta. Pentru un timp oamenii fac parte constitutiv ă  din viața, din acțiunile, din gândurile, angoasele și euforiile, din liniștea și visurile tale.  Pentru același timp tu ești parte constitutivă din viața acelor oameni. Dacă timpurile voastre nu se sincronizează  atunci viețile voastre interioare coexstă.... un timp.  Dacă timpurile voastre se sincronizează  atunci viețile voastre interiare coexstă pentru un timp nelimitat, simultan cu căderile, cu zborurile, cu întoarcerile și abandonul temporar.  Ce rămâne totuși pe tărâmul rugos al amintirilor incerte și ele, poate la fel de incerte ca prezentul însuși? \