Umorul

Atunci când oamenii aud despre umor sau se gandesc la umor ei cred de multe ori că acesta înseamnă a fi un actor de comedie sau.. un clovn, sau  a fi în mod natural carismatic sau extravertit.

Eu sunt o introvertită mult mai mult decât o extravertită. Nu sunt cea mai amuzantă persoană dintr-o încăpere şi nici nu fac în mod constant glume.

Te-ai putea întreba.. atunci de ce mă interesează acest subiect ? Aaa.. vreau să aflu cum aş putea să am umor dacă nu am... este ca un fel de exerciţiu de dezvoltare personală.

Ar putea fi şi asta.

Interesul meu pentru acest subiect a apărut în mod empiric de la nivelul observaţiei. Observaţia a ce ? Mai întâi a replicilor din desenele animate (Walt Disney, mai ales, desigur) şi din filme. Apoi din interacţiunile oamenilor din jurul meu, începând să mă intereseze deja şi efectele umorului asupra lor şi.... a mea. Şi a continuat prin lecturi .

Prin urmare

Voi scrie despre umor, simt al umorului într-un sens mai degrabă ştiinţific, nu neapărat mai serios (în cazul în care nu te-ai gândit să-l iei vreodată  în serios),  poate doar prin efectele lui benefice şi…. mai puţin benefice.

Să iau umorul  în serios ? Asta a fost o glumă ? ai spune. Nu, nu a fost o glumă. Doar am spus că nu am “acel” sens al umorului.

Nu-i nimic, nu ai fi singura persoană.

Puţini cercetători au studiat (şi studiază) umorul. Se pare că nici ei nu prea l-au luat în serios, cum spunea Rod A. Martin în cartea sa “The Psychology of Humor: An Integrative Approach”.

Din ce cauză ?

În curând !

Un indiciu despre ce va urma: Imaginaţia a fost dată omului pentru a compensa ceea ce nu este, iar simţul umorului pentru a-l consola cu ceea ce este (Fr. Bacon).